Back
Sub deviza : *Revin atunci când am CEVA de spus!* ,iată-mă-s aici , în fața unei noi pagini goale.
În perioada în care n-am mai călcat pragul alinatoma.ro am văzut filme BUNE , m-am reapucat de citit…filosofie și m-am delectat cu ceva muzică marca 2010.
Cu filmele a fost așa o necesitate a minții mele de altceva iar cu filosofia am retrăit o veche pasiune : plăcerea de a contempla .
Revenind la filme ,unul pe care l-am văzut de curând a salvat undeva acolo în mine speranța că încă se mai pot face filme foarte bune. Și dacă-l băgăm în discuție și pe Martin Scorsese concluzia va fi una evidentă : o producție de succes …Shutter Island !
Arta cu care Scorsese reușește să pătrundă în mințile cinefililor amatori de gen depășește orice a mai fost vizionat până acum. Un thriller psihologic care, evident (căci acesta-i este rolul), te ține în suspans până la final. Răsturnările de situație sunt la ele acasă, ai impresia la un moment dat că începi să-ți dai seama de semnificația evenimentelor și a personajelor din viața lui Teddy Daniels ,însă în secunda doi apare un alt element care dă peste cap totul. Din distribuție fac parte : Ben Kingsley , Mark Ruffalo și Leonardo di Caprio .
Nu mă dau mare cunoscătoare dar se formează ochiul după cateva pelicule vizionate și chiar îndraznesc să-l recomand cu căldură!

April 22nd, 2010 at 8:10 am
e un fapt imbucurator ca oamenii se intorc spre arta. spre teatru. spre filmele bune. e mai bine asa decat sa ne complacem in mizeriile vietii cotidiene.